Despre temeri, curaj și alegeri sănătoase la început de drum
Oana Voicu – specialist în educație pentru sănătate
În timp ce pregăteam o conferință dedicată părinților aflați la început de drum, m-am oprit asupra unei întrebări care a devenit, pentru mine, mai mult decât un punct de pornire:
Ce aducem cu noi, ca părinți, în fiecare zi? Ce ne însoțește, nevăzut? Ce ne apasă, chiar și când vrem să facem totul bine?
Mi-a devenit limpede că, înainte de orice informație medicală, înainte de orice ghid, există un spațiu emoțional care ne modelează alegerile.
Și că, uneori, ceea ce avem cel mai mult nevoie este nu un răspuns, ci un moment în care să ne recunoaștem temerile.
Din această reflecție s-a născut articolul de mai jos — un text care îmbină observația din teren cu cercetările din educație, neuropsihologie și sănătate mintală.
Este despre ce înseamnă cu adevărat să faci o alegere sănătoasă: nu doar pentru copil, ci și pentru tine.
Temerile părinților nu sunt un semn de slăbiciune. Sunt un semn că le pasă.
În primii ani de viață ai copilului, părinții, în special cei aflați la primul copil, se confruntă cu un val intens de transformări și incertitudini.
Studiile arată că anxietatea parentală atinge un vârf în primul an, fiind asociată cu lipsa somnului, presiunea deciziilor „corecte” și judecata socială.
Teama devine o constantă invizibilă în viața de zi cu zi:
– dacă îi dau prea mult telefon?
– dacă mănâncă prea puțin?
– dacă plânsul ăsta înseamnă altceva?
– dacă eu… nu sunt ceea ce are nevoie?
Să-ți recunoști teama nu înseamnă că ai pierdut. Înseamnă că ai început să crești.
Educația pentru sănătate nu înseamnă doar cunoștințe despre nutriție, somn sau dezvoltare.
Înseamnă și alfabetizarea emoțională a părinților, capacitatea de a numi ce simți și de a învăța să răspunzi, nu doar să reacționezi.
Susan David, psiholog la Harvard, descrie acest proces ca „agilitate emoțională”: abilitatea de a sta cu emoția, fără să o negi, și de a merge mai departe, nu în ciuda, ci împreună cu ea.
„Nu ești slab(ă) pentru că ți-e frică. Ești curajos(ă) pentru că alegi să nu rămâi acolo.”
Un gest simplu: scrie ce te apasă.
Cercetările în neuroștiință arată că simpla exprimare scrisă sau verbală a unei emoții negative reduce activitatea din amigdala cerebrală — zona care reglează frica și reacțiile de apărare.
De aceea, în lucrul cu părinții, propun adesea un exercițiu simplu:
Ce teamă port azi?
Ce aleg să las jos pentru a putea învăța, în ritmul meu?
Ce promisiune sinceră fac azi pentru copilul meu?
Este un gest mărunt. Dar scrisul sincer, cu o intenție clară, devine un punct de cotitură — pentru că schimbă ceva în interior.
Alegerile sănătoase nu se învață din frică. Ci din curaj și blândețe.
Să alegi bine ca părinte nu înseamnă să fii perfect.
Înseamnă să poți greși și să înveți. Să ai curajul de a pune întrebări. Să ai blândețea de a cere ajutor. Să înțelegi că „nu știu” poate fi începutul cel mai sănătos.
În educația pentru sănătate, vorbim din ce în ce mai mult despre relația părinte–sine. Nu doar despre ce faci pentru copil, ci despre cum ai grijă de tine ca adult.
O alegere sănătoasă, azi
Dacă ești părinte și simți că porți o greutate tăcută, scrie-o.
Nu trebuie să o împărtășești cu nimeni. Dar pune-o pe hârtie. Și apoi întreabă-te:
Ce pot face azi, chiar dacă mi-e frică?
Sănătatea, așa cum o înțeleg, nu este doar despre analize sau alimentație.
Este despre cum te simți în rolul tău.
Este despre deciziile pe care le iei cu blândețe, cu răbdare și cu speranța că ești, chiar acum, în procesul de a deveni părintele de care copilul tău are nevoie.
Referințe
- Murray, L., et al. (2016). “Parental Anxiety and Infant Development.” Journal of Child and Family Studies, 25(8), 2435–2445.
- Feldman, R. (2021). “Parenting and the Developing Brain.” Frontiers in Psychology.
- Lieberman, M. D., et al. (2007). “Putting Feelings Into Words: Affect Labeling Disrupts Amygdala Activity.” Psychological Science, 18(5), 421–428.
- David, S. (2016). Emotional Agility. Avery.
- Immordino-Yang, M. H. (2015). Emotions, Learning, and the Brain: Exploring the Educational Implications of Affective Neuroscience. Norton.
