Alina Serea – „O susțin când își dorește ceva și o încurajez atunci când este pe cale să renunțe.”
  1. Ce vârstă are copilul dumneavoastră?

Fetița mea are 8 ani și jumătate.

  1. Ce activități extracurriculare face fizic? Dar online? Le-ați ales dumneavoastră sau le-a ales ea?

Eu sunt unul dintre părinții care, la vârsta asta, pun accentul mai mult pe joacă. Totuși, pentru că fata mea, ca și alți mulți copii, este pasionată de jocurile online, am decis împreună că poate face ceva cu adevărat creativ din asta. Și să devină din consumator de jocuri online, creator de jocuri online. Așa că face cursuri de programare, unde merge fizic.

Totuși, pentru că ședința de programare durează doar o oră și jumătate și ea își dorește mai mult, se uită la tutoriale pe Youtube și chiar și-a instalat aplicația Scratch pentru a exersa acasă.

De asemenea, pentru că a simțit în mai multe ocazii că limba engleză este un impediment pentru ea, am stabilit, tot împreună, să facă și cursuri de engleză. Și aici, folosește extra Duolingo și cărți în limba engleză pentru a dezvolta vocabularul.

  1. Noi considerăm că orice experiență este o sursă de învățare. Ce activități faceți cu cea mică în acest sens?

Și eu consider că orice experiență este o sursă de învățare și cred că ,la vârsta de 8 ani, încă jocul este cel mai bun mod de a învăța. Și tocmai de-asta inventăm adesea jocuri și provocări, cu scopul de a oferi educație emoțională și socială. Câteodată le dăm și nume bizare. Ne imaginăm anumite întâmplări posibile și le punem în scenă, de exemplu. Sau ne amintim anumite întâmplări, unele triste, altele plăcute și le analizăm. Totul în joacă.

  1. Care dintre experiențele de invățare pe care le face o pregateste cel mai bine pentru a face față provocarilor din viata reală și pentru a-și atinge țelurile?

Dacă aș ști cu adevărat răspunsul la întrebarea asta, m-aș declara veșnic fericită. De fapt, nu știu exact. Așa că fac tot ce cred de cuviință că este mai bine pentru a-i crește încrederea în ea, pentru a-i fi alături și când reușește, dar și când nu reușește ce-și propune. Și pentru a-i crește reziliența la frustrare și dezamăgire. O susțin când își dorește ceva și o încurajez atunci când este pe cale să renunțe.

  1. Care este activitatea care a atras-o cel mai mult?

Cel mai mult, până acum, a atras-o programarea. E chiar fascinată de faptul că va ajunge la un moment dat să fie ea creatoarea unui joc pe care să-l joace cu prietenii. Ba chiar mi-a cerut să mă gândesc la o aplicație care mi-ar fi utilă și pe care să o creeze ea. Pentru mine asta este o bucurie.

Pe lângă asta, îi plac mult alpinismul și înotul. Și cochetează un pic cu ideea de pian. Vedem cum și dacă le putem integra în program, păstrând totuși timpul de joacă liberă.

  1. S-a întâmplat să vă spună la un moment dat că vrea să renunțe la una dintre activități?

De mai multe ori de-a lungul timpului. Și, în anumite situații am greșit și eu. Pentru că am zis din prima, da, renunțăm, dacă asta dorești. Abia la un moment dat am învățat că nu asta este soluția. Ci că este mai bine să analizăm împreună, să vedem care sunt motivele pentru care vrea să renunțe, ce putem face diferit, ce ar ajuta ca să nu renunțe.

  1. Cât din formarea copilului considerați că o reprezintă educația formală și cât cea informală?

Cred că educația formală are rolul ei în societatea în care trăim. Totuși, eu personal consider că educația informală cântărește mult mai mult, dincolo de diplome și titluri.

  1. Discutați cu copilul dumneavoastră despre viitor, despre viața de adult și despre meserii?

Da, discutăm de multe ori. Pentru că, din păcate, copiii simt de mici presiunea asta de a se gândi ce vor să facă mai exact când vor fi mari. Ori un copil nu are capacitatea să vadă viitorul pragmatic, așa cum ne așteptăm noi, adulții, de multe ori.

Așa că atunci când discutăm despre viitor îi spun că orice lucru care îi aduce bucurie și pe care îl face cu toată pasiunea poate fi o meserie.

  1. A fost implicată în activități de voluntariat?

Mai puțin decât cred că ar fi bine. Contribuția față de comunitate cred că este un lucru care se învață din copilărie, iar la capitolul ăsta recunosc că nu am lucrat pe cât mi-aș fi dorit. Am mers, la un moment dat, într-un centru pentru copii cu boli incurabile și dizabilități și am ajutat acolo împreună. Pentru ea a fost de impact contactul cu acei copii și faptul că a putut să ajute.

Dar dincolo de activitățile în cadru organizat, încerc să induc în viața noastră, în mod natural, activități care să aducă o contribuție. În vacanța prin țară, de exemplu, ne facem un obicei din a avea saci mari de gunoi cu noi pentru a strânge peturile și alte resturi lăsate în locuri în care natura superbă este pur și simplu batjocorită.

Chiar mi se pare important să le dăm mai departe copiilor ideea că fiecare dintre noi are puterea să contribuie, măcar și cu gesturi mici, pentru o lume mai bună.

  1. Își dorește copilul să vă calce pe urme sau l-ați îndrumat în această direcție?

Nu cred că are această dorință conștientă, nu am discutat niciodată despre asta. Cred, totuși, că suntem niște repere pentru copiii noștri. Și asta este cu adevărat o responsabilitate.

  1. Ce provocări ați întâmpinat în formarea copilului?

Cred că fiecare zi e o provocare pentru un părinte. La fel și pentru copil. Și cred că ne ajută mult să fim cât putem de flexibili în a le accepta. Simt că una dintre cele mai mari provocări este fix rigiditatea sistemului de învățământ.

Dar mă bucur că vorbim despre provocări și nu despre probleme. Pentru că noi am făcut un pact că vom înlocui cuvântul problemă cu provocare. Și asta ne ajută din start să căutăm soluții.

  1. Ce activități de relaxare are copilul?

Este încă la vârsta la care joaca, afară, cu alți copii, ocupă cel mai mult timp și asta mă bucură. Recunosc că e o provocare să facem față tentației ecranelor. Dar încercăm cât mai mult să ieșim în natură și cred că asta contează mult. Atât pentru ea, cât și pentru noi.

  1. Care este sfatul dumneavoastră pentru părinți?

Nu am sfaturi pentru părinți. Știu că fiecare părinte face tot ce știe și poate mai bine pentru copilul său. Totuși, dacă ar fi să-i sprijin pe părinți cu o idee, ar fi aceea că pentru a crește copiii cu bucurie de viață și încrezători în forțele proprii, ei înșiși ar fi bine să descopere cum se face asta.

 

Un proiect educațional susținut de Asociația CREDU și Ropharma.

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp