Oameni pasionați de fapte bune, Asociația Noi Orizonturi-Familia

Comunitatea este un grup de oameni care împărtășesc valori, obiceiuri, norme, credința, nevoi sau identitatea. La modul ideal, comunitatea funcționează în așa fel încăt membrii săi prosperă. Însă dacă ne uităm în jur, ne dăm seama de realitatea dură care ne înconjoară. Există și vești bune, în comunitate lucrurile sunt în continuă mișcare, sunt oameni care aleg să îi ajute pe cei care trec prin dificultăți sociale sau medicale. În interviul de azi am discutat cu Cristina Ștefănuț, vicepreședintele Asociației Noi Orizonturi-Familia. Cristina nu este doar o persoană cu multe idei curajoase, ci și un om activ, care a dus la bun-sfârșit ceea ce și-a propus. Rolul oamenilor asemeni Cristinei este esențial în calitatea vieții din comunitatea noastă, de aceea cred că faptele bune trebuie făcute cunoscute.

Oana Voicu: Cine sunt oamenii din spatele proiectelor Noi Orizonturi-Familia?

Cristina Ștefănuț: La bază, Noi Orizonturi-Familia este o echipă mică dar cu oameni pasionați de fapte bune. „Îmi pasă! Am ales să mă implic!”este mai mult decât motto-ul asociației, este un mod de viață pentru echipa noastră.

În tot ceea ce facem, practic, ne dorim să mai punem o cărămidă la Citadela Binelui. Asta este dorința noastră, este o pasiune care ne-a motivat. Suntem oameni veniți din medii diferite, culturi diferite, unii români, alții străini.

Ne-a unit însă această dorință de a face bine și de a crea proiecte cu impact în comunitate. Asociația a început în 2003 cu sprijinul unor prieteni admirabili care au rezonat cu dorința noastră de a iniția proiecte medicale și sociale în sprijinul copiilor și tinerilor provenind din medii defavorizate social. Suntem 6 colegi în echipa de bază și facem voluntariat full-time, iar în jurul proiectelor noastre s-a format un cerc de prieteni extraordinari, o mare familie, care se implică activ.

Oana Voicu: Cum a început povestea Asociației Noi Orizonturi-Familia?

Cristina Ștefănuț: La început am pornit cu activități în centrele de plasament. Am creat diferite proiecte socio-educative în dorința de a-i ajuta pe copii să socializeze, să cunoască și o altă lume decât cea a instituțiilor în care trăiau. Am organizat astfel excursii, tabere educative, i-am adus în contact cu diverse programe culturale. Pe măsură ce ne adânceam în aceste proiecte, am descoperit unele nevoi stringente pe zona medicală. Erau foarte mulți copii cu probleme oftalmologice, în special strabism neglijat.

Oana Voicu: Corectarea strabismului este unul dintre proiectele voastre, povestește-ne, te rog, câteva cuvinte despre el.

Cristina Ștefănuț: Cei din centre nu se ocupau de acest aspect. Am avut șansa să o cunoaștem pe doamna doctor Luminița Teodorescu, cea care coordonează echipa medicală a clinicii Oftalmix, un om extraordinar, generos și un profesionist desăvârșit, care a rezonat cu intenția noastră de a-i ajuta pe acești copii și a ales să ne sprijine. Astfel a apărut Corectarea strabismului, un proiect care de atunci a crescut la nivel național. Colaborăm cu peste 26 de D.G.A.S.P.C (Direcții Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului) din țară. Între timp, tot prin intermediul doamnei doctor Luminița Teodorescu am cunoscut-o pe colega ei de la Cluj, doamna doctor Gabriela Bîrlea, și astfel reușim să-i ajutăm și pe copiii din zona Clujului sau din județele limitrofe.

Echipa noastră acoperă costurile consultațiilor, tratamentelor și intervențiilor chirurgicale. Operațiile au loc la Spitalul de Pediatrie MedLife, București, tot o colaborare veche. Este un proiect deosebit, pentru că nu este vorba numai de a corecta strabismul la acești copii care vin din centre de plasament sau familii defavorizate social.

Foarte mulți dintre acești copii au complexe de inferioritate, o stimă de sine scăzută, probleme școlare. Și iată că prin această corectare a strabismului se rezolvă multe alte probleme din viața lor, ajutându-i la o integrare armonioasă în societate.

Nicoleta, una dintre beneficiarele proiectului de corectare a strabismului, a scris un articol deosebit în revista asociației care exprimă sugestiv trăirile ei pe acestă temă. Este o tânără dintr-un centru de plasament, care ulterior și-a depășit condiția ei socială, a ajuns să studieze la o facultate, iar astăzi este implicată ca voluntar. Nicoleta este doar un nume dintre cei 700 de copii care au beneficiat de acest program până acum.

Oana Voicu: În afară de Corectarea strabismului, ce alte proiecte aveți?

Cristina Ștefănuț: Prieteni pentru voi este celălalt proiect complex pe care îl derulăm la scară națională, cu multe implicații emoționale, care adresează lupta împotriva cancerului la copii și adolescenți.

Background-ul meu este medical. Am studiat medicină, dar ceea ce am învățat în acest proiect, n-aș fi putut învăța într-o facultate. Lecții autentice de credință, de reziliență în lupta cu boala, foarte multe trăiri intense care pe mine m-au schimbat și care consider că mi-au adâncit și mai mult pasiunea de a fi implicată în astfel de proiecte.

Echipa noastră a avut timp de 7 ani o colaborare cu secțiile de oncopediatrie ale Institutului Oncologic,,Prof.Dr.Alexandru Trestioreanu” și ale Institutului Clinic Fundeni unde organizam pentru copiii și tinerii internați acolo spectacole, activități de terapie emoțională și muzicală. Au fost momente foarte speciale, în care îi ajutam pe micii pacienți să uite pentru câteva ore de suferință și să-și trăiască copilăria, pentru că cei mai mulți dintre ei practic își mutaseră copilăria în spital.

Iar drama pe care mamele o resimțeau nu poate fi exprimată în cuvinte. Vizitele regulate în aceste secţii ne‐au ajutat să înţelegem mai bine situaţia acestor pacienţi, lipsurile cu care se confruntau la acel moment şi ne‐au motivat să participăm și la îmbunătăţirea condiţiilor de spitalizare prin donații de aparatură performantă, operaţiuni de renovare şi modernizare a saloanelor pentru sugari și preșcolari, găsind soluții în același timp pentru ca mămicile să se poata odihni în condiții comfortabile alături de copiii lor, internați pe perioade lungi.

Am reușit să strângem fondurile necesare cu sprijinul mediului business, în cadrul unor evenimente sportive caritabile și folosind diferite idei de fundraising. A fost o mare bucurie pentru noi să aducem un plus de valoare calității vieții pacienților din aceste secții.

În prezent ajutăm cazurile individuale. Sunt mulți copii cu afecțiuni oncologice care urmează tratamente foarte costisitoare în străinătate. Chiar în acest moment avem în proiect trei copilași care sunt în această situație. Unul dintre ei, Alex, urmează un tratament pe bază de imunoterapie, în Turcia. O singură cură de imunoterapie costă 80.000 Euro. Iar el are nevoie de cel puțin patru. Este impresionantă povestea lui, un tânăr licean care nici nu a apucat să se bucure de reușita lui la Liceul Sfântul Sava că a și început lupta cu boala. Am învățat enorm ascultând-o pe mămica acestui copil, lectii autentice despre viață, credință, despre spiritul de învingător.

Oana Voicu: Se apropie sărbătorile, ce activități veți organiza?

Cristina Ștefănuț: Pentru că se apropie Crăciunul, ne-am dorit foarte mult să ajungem la copii în mediul rural. Sponsorii proiectelor noastre ne-au devenit de-a lungul anilor prieteni, vin alături de noi cu familiile, își pun tot sufletul, se implică în ceea ce facem. Am ales impreună cu ei să mergem în comuna Ciuperceni, în județul Teleorman. Este un proiect foarte frumos. Noi am mai fost în Ciuperceni, o cunoșteam pe directoarea școlii de acolo, care m-a emoționat cu mesajul pe care ni l-a scris. Chiar ne dorim ca acești copii defavorizați social să simtă din plin în sufletele lor bucuria acestei sărbători frumoase.

Oana Voicu: Știu că aveți un calendar special cu imagini și citate, care este povestea lui?

Cristina Ștefănuț: Da, calendarul pereptuu de birou ,,România-Imagini și Gânduri” are într-adevăr o poveste minunată.

Totul a pornit de la un gând de recunoștință,, ce îi poți oferi unui om care, din punct de vedere material, are ceea ce își dorește, ceva care să exprime aprecierea noastră pentru implicarea lui în proiectele asociației, un dar care să rămână alături de el și eventual să-l însoțească nu doar pentru un an, să fie acolo pe biroul lui, să-i hrănească spiritul și, în același timp, să-i bucure ochii?”

Și astfel am pornit acest proiect de suflet care a durat 9 luni. Exact ca un bebeluș care s-a născut și a fost trimis în univers să aducă inspirație, bucurie și să exprime dragostea și recunoștința noastră.

Punctul cheie l-a reprezentat colaborarea cu Adrian Petrișor, unul dintre fotografii deosebiți din țara noastră. M-a impresionat generozitatea lui. Nu ne cunoșteam și tot dialogul a fost la telefon. I-am povestit despre noi și proiectele asociației, despre ideea de a crea un astfel de calendar perpetuu de birou. Adi a rezonat pe deplin și ne-a susținut într-un mod extraordinar. Ne-a trimis sute și sute de imagini din colecția lui personală și așa a început să prindă contur calendarul nostru.

Între timp, s-au alăturat și alți fotografi extraordinari din țară, Sorin Onișor, Răzvan Viționescu, Dragoș Stoica, Diana Somogyi, oameni minunați, oameni care au dăruit și care s-a alăturat acestui proiect. Le sunt tuturor foarte recunoscătoare pentru sprijinul lor către acest proiect.

Iar după ce au fost finalizate cele 366 de imagini, a început partea la fel de grea, dacă nu și mai grea a selectării citatelor. Am dorit ca ele să transmită bogăția sufletească a unor autori români admirabili. Nicolae Iorga, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Constantin Noica, Emil Cioran, Octavian Paler, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Arsenie Boca, mon. Vladimir Ghika, Nicolae Steinhardt sunt câteva dintre numele din colecția cărora am ales aceste citate, care ne invită la un dialog deschis cu sinele nostru călător prin viață.

Prima ediție a depășit granițele așteptărilor noastre. Prietenii noștri, încântați de cadoul inedit pe care l-au primit, ne-au sugerat să îl traducem în câteva limbi de circulație internațională. Ne-au încurajat că poate fi un cadou minunat pentru orice ocazie a anului. Și astfel, am realizat și variantele în engleză, germană și franceză cu sprijinul unor traducători deosebiți care au ales la rândul lor să-și dăruiască serviciile către acest proiect. Le mulțumim fiecăruia pentru contribuția valoroasă.

Calendarul a plecat de la un gest de mulțumire, însă ulterior prin achiziționarea lui sunt susținuți copiii din programele asociației. Ne ajută foarte mult, mai ales în aceste momente, în care, resimțim problemele economice.

Prețul calendarului este 60 ron, pentru oricare dintre variante și poate fi comandat direct de pe website-ul asociației noiorizonturifamilia.ro.

De asemenea, el poate fi personalizat, și cred că aici este momentul să vorbesc despre o colaborare foarte frumoasă cu echipa tipografiei Silkat, unde este tipărit calendarul și unde este realizată manual cutia calendarului. Prin amabilitatea lor, în calendar se mai poate insera, dacă se dorește, o pagină care poate fi personalizată cu un text de sărbători sau datele firmei.

Oana Voicu: Acțiunile de fundraising sunt mai dificil de organizat în momentul de față, cum vă pot ajut cei care doresc?

Cristina Ștefănuț: Firmele pot direcționa către proiectele noastre 20% din impozitul pe profit sau venit datorat statului, în funcție de cifra de afaceri. Legislația românească permite lucrul acesta. În plus, persoanele fizice pot redirecționa 3,5% prin formularul 230. Sau oricine dorește, poate să susțină poiectele noastre prin donații.

Datorită pandemiei s-a mai schimbat dinamica. Noi organizam multe spectacole în perioada aceasta și activități educative cu câinii asociației ( Mira și Flora-câini din rasa Border Collie și Oli-Golden Retriever) care  erau modalități de fundraising pentru proiectele asociației.

Oana Voicu: Pentru 2022 ce programe ați planificat?

Cristina Ștefănuț: Corectarea strabismului și Prieteni pentru voi vor continua și în 2022.

În rest atunci când ești pasionat să aduci valoare comunității din care faci parte, oportunitățile nu întârzie să apară.

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp